luni, 8 noiembrie 2010

...despre cenaclu...

   Multi se dau viteji dupa razboi, asa se spune...dar el chiar s-a certat cu Ceausescu. Cati au avut curajul acesta in acea perioada...? cred ca se pot numara pe degete.
   Pe-atunci eram in perioda adolescentei si incepusem sa ascult muzica de tot felul, mai ales la posturile de radio din afara tarii care aveau program si pentru tineri...
   Ma dadeam peste cap cu programul zilei ca sa rezist pana la ore tarzii dupa miezul noptii. Asteptam sa ascult un top strain si renumita Music by Request de la RADIO EUROPA LIBERA care era difuzata in timpul saptamanii. Printre bazaituri, pocnituri si alte bruieli, adormeam cu muzica in urechi.  Mama a privit cu frica noua indeletnicire a mea, gandindu-se sa nu afle vreun cunoscut sau vreun asa zis prieten sa ma toarne ca ascult un radio interzis de regimul politic de atunci.
   Dupa aceea, trecand anii, am aflat de la ea ca m-a lasat sa ascult in continuare deoarece adormeam intotdeauna cu un zambet pe fata. Asta a contat foarte mult pentru ea ...puiul ei era fericit.
   La cenaclul Flacara am ajuns dus de prietenii din cartier. Evident, nu am gasit bilete la spectacol si l-am ascultat de-afara. A fost un soc...exista muzica romaneasca buna... Foarte rar era difuzata pe vreun post de radio si nu se gasea nici pe piata.
   De ce a fost interzis cenaclul, nu am inteles deloc in aceea perioada si in cercul meu de prieteni nu am mai comentat deloc despre el.  In schimb, melodiile au fost ascultate la multe petreceri, majorate, revelioane, unde vecinii ne rugau sa lasam ori muzica mai tare, ori sa lasam usa deschisa la apartament pana la ore mai tarzii, sa asculte si ei "o muzica buna, nu de-aia propagandistica"...
   Asa se asculta muzica pe atunci in cartierul meu, si nu numai...asta uita sa spuna unii care se dau mari analisti. Mai bine ar analiza trecutul prima data si dupa aceea sa isi dea cu parerea despre Cenaclul Flacara.
  Pentru analisti, un sictir din tot sufletul, iar pentru familia Paunescu, condoleante.

2 comentarii: